De Paște, la Muzeul ”Antipa”

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa“ îi invită pe copiii cu vârste între 8 şi 12 ani să participe la Atelierele de Paște, organizate în perioada 6 – 13 aprilie 2014.

Afis_Ateliere de Paste

În cadrul Atelierelor de Paște, copiii vor învăţa să folosească tehnica răsucirii hârtiei pentru a realiza daruri pentru aceste sărbători; vor decora ouă şi alte obiecte-surpriză cu ajutorul quilling-ului şi al unor accesorii specifice.

La finalul celor două Ateliere, copiii vor avea cadouri realizate cu multa migală și măiestrie, gata să fie dăruite persoanelor dragi, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte!

Atelierele sunt structurate în 2 sedinţe, desfășurate în fiecare dintre duminicile din 6 și 13 aprilie, între orele 10.30 – 12.30 și sunt susţinute de către Rada Ungureanu – trainer Aventura Dezvoltării.

Costurile de participare sunt de 110 lei / participant pentru cele 2 ședințe sau de 60 lei / participant / ședință, iar înscrierile de participare se fac în limita a 10 locuri, pe adresa de e-mail: florentinap@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31.

Detalii pe website-ul oficial al Muzeului „Antipa” – www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook – www.facebook.com/muzeulantipa.

Muzeul Antipa: Creaturi invizibile din sol

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă seria întâlnirilor cu specialiştii Muzeului, grupate în cunoscutul ciclu de conferințe La “Antipa”, în spatele usilor închise.

Afis_Creaturi_invizibile_din_sol

Sâmbătă, 22 Martie 2014, începând cu ora 11.00, în Sala Multimedia se va desfasura conferința intitulată Creaturi invizibile din sol, susținută de către  dr. Cristina Constantinescu, specialist al Muzeului.

Viețuitoarele din sol au o importanţă fundamentală în funcţionarea ecosistemelor planetei noastre, determinând descompunerea substanţei organice şi prin aceasta, realizarea circuitului materiei şi al fluxului de energie. Procesul de descompunere  poate fi considerat reversul fotosintezei, având aceeaşi importanţă la nivel global. Descompunere materiei organice moarte este unul dintre procesele cheie care contribuie la menţinerea în timp a ecosistemelor.

Animalele din sol joacă un rol major în fragmentarea materiei organice moarte și pot procesa 20-30% din intrările anuale de materie organică moartă în majoritatea solurilor. Fauna de sol are o contribuţie esenţială în procesele de descompunere acţionând ca un catalizator, pregătind terenul pentru descompunătorii adevăraţi: bacteriile şi fungii.

•••••

Pentru al treilea an consecutiv, Muzeul „Antipa” va acorda premii la sfârsitul acestui ciclu de conferinţe. Trei dintre cei mai isteţi, dar şi cei mai fideli participanţi la conferinţe vor putea intra în posesia aparatelor foto oferite de către sponsorul DaVinci Learning, dacă vor răspunde corect la toate întrebările concursului ce se va desfăsura în ianuarie 2015.

Participarea la eveniment se face pe baza biletului de vizitare a Muzeului: elevi şi studenţi – 5 lei, pensionari – 10 lei, adulţi – 20 de lei.

Rezervarea locurilor se face pe adresa de e-mail: florentinap@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31.

Detalii: www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa

La Antipa: Mamifere din Romania

Afis_Conferinta_Mamifere_din_fauna_Romaniei

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă seria întâlnirilor cu specialiştii Muzeului, grupate în cunoscutul ciclu de conferințe La “Antipa”, în spatele usilor închise.
Sâmbătă, 15 Martie 2014, începând cu ora 11.00, vă invităm, în Sala Multimedia, să participați la conferința intitulată Mamifere din fauna României, susținută de către  dr. Dumitru MURARIU, specialist în studierea mamiferelor, director general al Muzeului „Antipa”.

„Încă dinaintea apariției documentelor scrise, oamenii recunoșteau diferitele specii de mamifere, de pe când erau în stadiul de vânători și culegători.
Pentru vânarea mamiferelor este nevoie să cunoaștem obiceiurile lor: ascunzișurile, perioadele de activitate (ziua sau noaptea), simțurile pe care le au mai dezvoltate (văzul, auzul, mirosul) și, nu în ultimul rând, puterea lor de atac, când se simt în pericol sau când sunt doar rănite și pot ataca cu sălbăticie.
Din asemenea relații ale omului cu mamiferele s-au țesut o serie de povești (unele cu exagerări) și credințe populare, dar și inițiative de îmblânzire și domesticire. Astfel, omul și-a putut asigura hrana pe seama unor mamifere. Mai târziu, oamenii au constatat că blana mamiferelor este călduroasă și că le poate servi ca îmbrăcăminte. Apoi, unele au fost folosite la tracțiune, iar unele, pentru paza cetelor de oameni, mai ales în timpul nopții. Dar, după ce omul a devenit cultivator, a constatat că unele mamifere îi amenință recoltele; este cazul rozătoarelor. Altele, dimpotrivă se hrănesc cu insecte și apără culturile omului de dăunători; este cazul liliecilor.
În sfârșit, exploatarea îndelungată și intensivă a mamiferelor a împins unele specii în pragul dispariției și, astăzi, sunt necesare măsuri severe de ocrotire, pentru a le mai păstra în peisajele naturale.” spune dr. Dumitru MURARIU.

Pentru al treilea an consecutiv, Muzeul „Antipa” va acorda premii la sfârsitul acestui ciclu de conferinţe. Trei dintre cei mai isteţi, dar şi cei mai fideli participanţi la conferinţe vor putea intra în posesia aparatelor foto oferite de către sponsorul nostru, DaVinci Learning, dacă vor răspunde corect la toate întrebările concursului ce se va desfăsura în ianuarie 2015.

Participarea la eveniment se face pe baza biletului de vizitare a Muzeului: elevi şi studenţi – 5 lei, pensionari – 10 lei, adulţi – 20 de lei.
Informații despre conferință: dr. Dumitru Murariu, e-mail: dmurariu@antipa.ro
Rezervarea locurilor se face pe adresa de e-mail: florentinap@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31.

Roni si Dodi la Muzeul Antipa

Afis_Roni_si_Dodi_16 mar

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” şi Uninvented Kids, partea mai mică şi mai zglobie a companiei Uninvented Theatre, continuă conferinţele pentru copii (preşcolari şi şcolari), susţinute de către cercetătorii Muzeului şi păpuşile de tip “Muppets”.
Interactive, pline de întrebări şi răspunsuri surprinzătoare, bogate în informaţii accesibile, fixate în memoria participanţilor prin dialog cu păpuşile, originalele conferinţe îi vor purta pe copii prin fascinanta biodiversitate a Pământului.
Duminică, 16 Martie 2014, începând cu ora 11.00, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” invită toţi preşcolarii şi şcolarii mici la o conferinţă inedită, dedicată animalelor pădurii.
Conferinţa, intitulată „Animalele pădurii se pregătesc să întâmpine primăvara!”, reprezintă, de fapt, un dialog activ între copiii prezenţi în sală şi George Ștefan Năzăreanu, muzeograf, şi cei doi asistenţi ai săi, Dodi şi Roni. Dodi este un urs polar căruia îi dă viaţă Ana-Maria Cucută, iar Roni este prietenul său vorbăreţ, însufleţit de Ramona Vornicu, reprezentantă a Uninvented Theatre. După o călătorie de doi ani prin habitatele Terrei, neînfricaţii „exploratori” Dodi şi Roni se întorc pentru a împărtăşi copiilor descoperirile lor extraordinare din lumea plantelor şi a animalelor. Simpaticul ursuleţ Dodi şi vorbăreţul lui prieten, Roni, îi aşteaptă pe copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani la o întâlnire cu George şi animalele din padure.

Uninvented Theatre caută permanent să dezvolte noi formule de expresie artistică. Abordand metode inovative de cercetare, Uninvented Theatre crează un cadru pentru artiştii dornici să descopere noi posibilităţi creative susţinând astfel dezvoltarea profesională a partenerilor şi a artiştilor implicaţi în proiectele companiei.

Participarea la eveniment se face pe bază de bilet: 10 ron/copil şi 20 ron/adult.
Rezervarea locurilor se face pe adresa de e-mail: florentinap@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31.
Detalii: www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”: http://www.facebook.com/muzeulantipa

Deinotherium gigantissimum, gigantul de pe aceste taramuri

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă seria conferințelor din cadrul proiectului „Istoria lumii vii în 10 exponate”. Proiectul, realizat de către Muzeul „Antipa” în colaborare cu revista educațională ”Terra Magazin”, își propune să prezinte elevilor și publicului larg 10 dintre cele mai importante piese din expunerea permanentă a Muzeului.

Duminică, 27 octombrie 2013, suntem invitati în Sala Multimedia la conferința intitulată Gigantul tărâmurilor noastre – Deinotherium gigantissimum, susținută de către geologul Mirela Dragoș.

deinotherium-gigantissimum

Deinotherium gigantissimum, s-ar traduce ca „animal teribil, înfricoșător”, căci în greaca veche therion înseamnă “animal”, iar deinos, “îngrozitor”. Deinotheriumul a fost cel mai mare reprezentant al Proboscidienilor (mamifere preistorice înzestrate cu trompă). Acest uriaș preistoric a dispărut în Cuaternar, la începutul glaciațiunilor. Primul schelet (aproape complet) al unui Deinotherium a fost descoperit în 1890, la Mânzați (judetul Vaslui), de către prof. Gregoriu Ștefănescu (1836-1911), profesor, la acea dată, la catedra de Geologie-Paleontologie a Universitatii din București. După 15 ani de săpături, au fost dezgropate aproape toate oasele din scheletul fosilizat al exemplarului expus în Muzeu. Pentru montarea lui pe suport metalic, în 1906, prof. Ștefănescu l-a adus în țară, pentru trei luni, pe renumitul restaurator belgian Louis de Pauw.

Scheletul de Deinotherium gigantisimum expus la Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” din București este cel pe baza căruia a fost descrisa această specie, pentru prima dată în știință. Este un unicat mondial, numit de către specialiști ”holotip”, o piesă de valoare științifică mondială, importantă pentru cunoașterea faunei preistorice. Este clasificat la categoria TEZAUR, ca piesă a patrimoniului cultural românesc.

***

Piesele-vedetă vor fi „dezvăluite” treptat, în fiecare lună, conferințele de la Muzeu și articolele lunare din revista Terra Magazin prezentând informații mai puțin cunoscute despre comorile din patrimoniul cultural și științific deținut de către Muzeul „Antipa”. Cu ocazia Nopții Muzeelor 2014, traseul celor 10 piese din muzeu va putea fi străbătut de catre toți cei care vor participa la acest eveniment.

Participarea la eveniment se face pe baza biletului de vizitare a Muzeului: elevi şi studenţi – 5 lei, pensionari – 10 lei, adulţi – 20 de lei.

Mai multe detalii gasiti pe http://www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”: http://www.facebook.com/muzeulantipa